miercuri, 4 iunie 2014

Investigație



Cerșetorii, liberi la infracțiuni

           
Alertă Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, de la 1 februarie 2014, numărul cerșetorilor din Timișoara ar putea crește considerabil.

Vagon al unui tren din Timișoara


Noul Cod Penal a eliminat articolul 320, articol care prevedea ca cerșetoria să fie sancționată cu închisoarea de la o lună la 3 ani.
Potrivit noilor reglementări, se sancționează doar exploatarea minorilor sau a persoanelor cu dizabilități fizice sau psihice. Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda (art. 215, referitor la exploatarea cerșetoriei) .

Gara de Nord
Conform unui raport publicat pe site-ul Politiei Locale, încă de la începutul anului s-au făcut descinderi în clădirile abandonate sau în locurile în care se știa că sunt adăpostiți cerșetorii dar și oameni fără adăpost sau aurolacii.
Deși sunt aplicate amenzi, acestea rămân neplătite, cei mai mulți cerșetori neavând acte de identitate.
Acest lucru îi încurajează și, după ce sunt eliberați, se întorc din nou pe străzile Timișoarei.



Marica, croitoreasa cea vitează

 Marica este una dintre cele mai cunoscute persoane din Piața Timișoara 700. Oamenii spun despre ea că, în perioada comunistă, a fost o croitoreasă de soi a orașului. Ar fi avut un copil care i-a murit și, din cauza asta, a suferit un șoc. De atunci, și-a creat o lume a ei. Până anul trecut, mergea pe străzi însoțită de doi câini. Acum nu-i mai are. I-au prins hingherii. 

Deși este o fire prietenoasă, Maricăi nu-i place modul în care se îmbracă tinerii din ziua de azi. “ Ia să-mi dai un ac și-o ață. Îți cos eu genunchii ăia rupți. Dar unde ai căzut așa rău? Te-a mușcat vreun câine? Ce ai pățit? ” , o apostrofează pe una din tinerele comerciante. 

Marica nu cere bani, ea primește. Foarte rar o auzi cerându-ți câte o țigară. E linișită și amuzantă. Cei care o cunosc spun că locuiește într-unul din adăposturile din Timișoara- Pater Jordan. Mereu curată și bine îmbrăcată, Marica este una din prezențele bine-primite în rândul comercianților din Piața 700.

Marica, croitoreasa din Piața Timișoara 700








Gara de Nord, refugiul celor fără adăpost

Printre locurile preferate de cerșetori se numără Gara de Nord. Vagoanele abandonate au devenit noua lor casă.
Vagon abandonat pe șine

“Sunt aici de 3 ani. Mai vine poliția, din când în când. Dar vagoanele astea sunt abandonate aici. Le dau la fier vechi. Mai întâi le ard. Și ne spun nouă să plecăm. Plecăm o zi-două și-apoi revenim. Unde să mergem? ”, mărturisește Andrei Boghy.
De meserie templar, Andrei Boghy își amintește cu nostalgie anii petrecuți acasă, la Zalău. “ Nevasta m-a părăsit. Nici eu n-aș fi stat într-o relație cu-n bețiv. Avem un copil de 14 ani. Anul trecut am fost acasă, în vizită. Dar nu m-aș putea întoarce definitiv. Nu mai sunt omul care eram. ”

Colțul lui Boghy


Andrei nu cerșește într-un loc anume, merge peste tot. Dar mai găsește și de muncă cu ziua, câteodată. “ Aici în gară mai vine unul-altul și te cheamă la muncă cu ziua. Alții merg la stână. Dar eu sunt templar, nu le am eu cu oile. Dacă nu vine nimeni, doar n-o să mor de foame, nu? Merg și eu și mai cer la câte unul pe care-l văd mai răsărit “.
Face, zilnic, cam 100 de lei. Spune că-și cumpără haine și tutun. Dar și băutură. Merge la cramă, că e 5 lei litrul de țuică, nu e mult.
            Nu vrea să i se facă poze. Ca marea majoritate, consideră că identitatea unui cerșetor nu trebuie descoperită în totalitate.



Poliția Transporturi Feroviare, între lege și ezitare

Polițiștii din cadrul  Poliției Transporturilor Feroviare (PTF) se întâlnesc zilnic cu aceeași problemă: odată alungați, cerșetorii nu numai că se întorc, dar mai aduc și câte un prieten nou.

Sediul PTF



“ Știm de cazurile acestea. I-am sancționat de fiecare dată. Unii dintre ei nu au acte, deci amenda nu-i validă. Cei mai mulți sunt liniștiți, nu fac scandal, nu tulbură ordinea liniștii publice. Uneori se mai îmbată, iar atunci se mai produc scandaluri, dar nimic mai grav de-atât. În colaborare cu Poliția locală, avem grijă ca ei să meargă în adăposturile de tranzit. Dar cei mai mulți pleacă de acolo, nu se pot desprinde de viața de stradă”,  declară Mihai Enea, polițist în cadrul PTF.



Adăpostul de tranzit și fundația Timișoara ‘89


Odată săltați, cerșetorii sunt trimiși la adăposturile de tranzit din localitate. Timișoara ’89 este unul dintre aceste adăposturi. 

Fundația Timișoara’89


Înființată la 30 decembrie 1989, de către Petru Ilieșu, Timișoara ’89 are drept scop ajutorarea celor fără adăpost. Având doar 24 de locuri, fundația găzduiește pe timpul iernii un număr dublu de solicitanți.
“Vin iarna și sunt toți înghețați. Căci vara mai găsesc pe unde să doarmă, dar iarna e greu că-i frig. Nu putem să-i refuzăm. Mai punem saltele pe jos, mai dorm doi în pat. Orice numai să nu stea afară ” , declară Oana, asistent social în cadrul fundației.
           




Pe lângă găzduire, Timișoara ’89 asigură și masa acestora, dar și alte servicii. “ Avem sponsorizări constând în alimente, venite de la diverse magazine locale. În cadrul fundației avem o bucătăreasă- care asigură cele 100 de porții zilnice, pentru că vin la masă și cei care nu sunt găzduiți aici, oameni din afară. De asemenea, avem un psiholog care se ocupă cu reintegrarea în societate a subiecților noștri. De la anchete sociale până la cărți de identitate provizorii. Ba chiar și locuri de muncă stabile. Ne ocupăm de toate.”
           







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul tău, sub lupă.