Origini

Sunt oltean în Timișoara. Dacă citiși asta și-ți veni vreun banc în minte, înseamnă că tu ești cel căruia trebuie să mă adresez.
De vreun an și jumătate, ascult ipoteze despre cum noi- oltenii, venim în cantități industriale și ocupăm teritoriul bănățean, despre cum vrem să devenim șefi sau despre cum ocupăm locuri de muncă care li s-ar cuveni celor din Banat…
Oameni buni, nici noi n-am venit aici de bine ce ne era acasă, nici voi nu sunteți dați la o parte de buni ce sunteți.

Mehedinți, Drobeta Turnu Severin. De-acolo vin. O zonă pe care au mâncat-o, de-a lungul anilor, toate guvernările. Fără vreo excepție.
Un oraș care, de sărbători, are străzi luminate cu mii de beculețe în timp ce în ( unele) case pâlpâie doar o lumânare.
O zonă în care istoria se pierde în ceață, deși avem castrul, podul lui Traian, amfiteatrul și termele… deși îi avem pe Costescu, Țițeica, Gomoiu, Jianu și Odobleja.
Da, plecăm care pe unde apucăm. Plecăm să ne construim un viitor, să nu ajungem să le plângem de milă copiilor noștri.
Venim la muncă sau la studii, nu la cerșit! Și ne întoarcem mereu acasă, cu drag și dor.
Ne întoarcem la Dunăre și ieșirile în port… la județul cu Porțile de fier… la Universitatea Craiova… la orașul fără locuri de muncă și la vecinii care, în ciuda asta, nu au cazier…
Mulți ne-ntoarcem la bunicii uscați de bătrânețe care, atunci când pleci de-ACASĂ, îți spun să nu uiți nicicând de unde ai plecat.
Și-atunci, oare cum aș putea? Cum aș putea să-mi uit graiul și perfectul simplu?
Vă rog, dar chiar vă rog: nu ne mai învățați să vorbim. Știm cum să o facem, de asta o facem.
De unde toată pornirea asta? Întâmplări ar fi multe, dar o redau pe cea mai recentă: în timp ce căutam un taxi pentru o bătrână care abia-și ducea bagajele, un stimat taximetrist mă întreabă cu jumătate de gură:
Stimatul: - Dar nu sunteți bănățeancă, așa-i?
Eu: - Nu.
Se uită la mine și mă simt precum un cal expus la vânzare, în așteptarea unui expert în carii…
Stimatul: - Mda, se vede…
Eu: - Vă rog, sunteți liber sau nu?
Stimatul: - Da, intrați.
 (intru în mașina stimatului și-l ghidez înspre locul în care aștepta bătrâna )
Stimatul: - Dar dacă tot ați venit aici, ar trebui să învățați să vorbiți românește.
Eu: - Folosesc perfectul simplu, un timp prezent în gramatica limbii române. Cred că știu perfect românește.
Stimatul: - Perfectul simplu se folosește numai în trei cazuri. Atunci când se predă, atunci când se ascultă și atunci când se recapitulează. Ai înțeles, păpuȘe?
Mii de tunete și fulgere!!! Dacă nu ajungeam la locul dorit, i-aș fi dat un pumn între ochi.
Ies din mașină, o ajut pe mamaie să urce și, ca să nu rămân datoare, mă adresez stimatului:
- Am înțeles. Dumneata faci parte din categoria celor cărora nu li s-a predat, care nu au ascultat și nici nu au recapitulat nimic vreodată. O zi bună. Și plecai.